In unserem Haus in München hängen zwei Bilder, die den Domplatz von Temeswar zeigen. Sie wurden von Pompiliu Alămorean, dem Vater meiner Schulfreundin Alina als Kreidezeichnungen im Jahr 1988, vor dem Umsturz der Ceausescu-Regimes geschaffen. Das erste bekam ich gleich im Herbst 88, als ich nach dem Abitur zu Besuch bei Alina war, meiner besten Freundin in Temeswar, mit der ich zuvor viele Jahre nur Briefkontakt gehabt hatte. Die Freude über unser Wiedersehen ließ uns ein paar Tage lang die schlimmen Verhältnisse, die damals in Rumänien herrschten, vergessen. Das letzte Jahr vor der Revolution, die im Dezember 1989 in Temeswar stattfinden sollte, war ein absoluter Tiefpunkt, selbst für die kommunistische Mangelwirtschaft, die den geplagten Leuten schon vorher zu schaffen gemacht hatte. In den Geschäften gab es praktisch nichts mehr zu kaufen, die Versorgung mit den Gütern des täglichen Gebrauchs erfolgte unter der Hand durch Tausch. Wenn doch was in die Läden kam, bildete sich vor dem Geschäft sofort eine viele Meter lange Schlange.
Rückblickend bin ich immer noch gerührt, wie herzlich ich damals aufgenommen wurde. Alinas Familie teilte ihre rationierten Lebensmittel mit mir. Ihre Mutter Gabriela tischte mir, dem Gast aus dem Westen, die köstlichsten Gerichte auf. Ich hatte ein schlechtes Gewissen, weil ich wusste, dass sie wegen meines kurzen Besuchs die Lebensmittelbons für einen ganzen Monat verbrauchten. Beim Abschied bekam ich dann auch noch dieses wunderbare Bild geschenkt. Es wurde vorsichtig eingerollt, so dass es leicht im Koffer zwischen Wäschestücken versteckt erfolgreich über die Grenze geschmuggelt werden konnte. Das Gemälde hängt heute bei uns im Wohnzimmer, wo es uns täglich gegenwärtig ist. Es zieht den Betrachter wie durch einen Sog mitten auf den Domplatz / Piața Unirii auf die zentralen Bauwerke Dom und Pestsäule, die in warmen gelb-orange Tönen aus dem Bild heraus leuchten. Die anderen Bauwerke sind nur skizziert, was die zentrale Botschaft des Bildes noch zusätzlich unterstreicht. Auch die Figuren auf dem Platz, es sind Menschen und Pferdewagen angedeutet, treten in unscheinbaren Brauntönen als Statisten in den Hintergrund, um einem besonderen Spektakel Platz zu machen. Hinter der gelborange brennenden Domkirche, zieht in blau grünem Kontrast, der nicht stärker hätte ausfallen können, ein Unwetter auf. Die "Message" des Bildes ist ganz klar: Im alt-ehrwürdigen Temeswar, wofür metaphorisch der Domplatz als gute Stube der Stadt gewählt wurde, braut sich was zusammen! Hatte Pompiliu als Künstler eine Vorahnung, dass das Ceausescu-Regime am Ende war und spiegelt sich diese Vision in seinen Bildern? Er hat 1988 eine ganze Serie mit unterschiedlichen Formaten aber gleichem Motiv geschaffen, immer der Domplatz in dieser krassen Gewitterstimmung. Die zeitgeschichtlich-politische Dimension der Werke war mir noch nicht bewußt.
Ein Jahr später begann in Temeswar der Umsturz der Ceausescu-Diktatur. Hunderttausende demonstrierten vor der Oper und an anderen Plätzen der Stadt. 1104 Menschen bezahlten den Widerstand mit dem Leben als Truppen den Aufstand niederschlagen sollten, tausende wurden verletzt. Pompiliu Alamorean spielte bei der Temeswarer Revolution eine wichtige Rolle und wurde anschließend der erste Bürgermeister der befreiten Stadt.
Ich besuchte meine Geburtsstadt erst zehn Jahre später wieder. Inzwischen hatte sich mein Leben stark verändert. Zwei meiner Kinder, denen ich meine alte Heimat zeigen wollte, waren diesmal mit dabei. Natürlich besuchte ich auch Alinas Eltern wieder. Damals, im Jahr 1999, bekam ich das zweite Bild geschenkt, es hängt heute über meinem Schreibtisch.
Der Betrachter schaut aus der Vogelperspektive auf den Platz. Der Dom glüht im gleichen warmen gelborange im rechten Bildrand. Hinter der langen Silhouette der Palais, durch das Querformat zusätzlich betont, ziehen diesmal dunkelblaue flächig aufgetragene Gewitterwolken auf. Also ähnliche Stimmung vor dem Sturm, wie im ersten Bild nur aus anderem Blickwinkel, wie von einer Drohne aufgenommen. Für mich spiegelte das neue Bild mein gewandeltes Verhältnis zu Temeswar. Der zeitliche Abstand zur Stadt meiner Kindheit war größer geworden. Doch die starke emotionalen Bindung zu meiner ehemaligen Heimatstadt ist immer noch da. Inzwischen ist Temeswar eine Europäische Metropole geworden, bald wird es Europäische Kulturhauptstadt sein. Schade dass Pompiliu Alămorean, der erste Bürgermeister des freien Temeswars das nicht mehr erlebt.
Der Geist der Freiheit und der Weltoffenheit aber, für die er und viele andere damals gekämpft hatten, ist aus der Stadt nicht mehr wegzudenken.
Două tablouri din Timisoara
lectorat: Oana Gorbănescu
În casa noastră din München avem două tablouri care reprezintă piața Unirii din Timișoara. Ele au fost create de Pompiliu Alămorean, tatăl prietenei mele de școală, Alina, ca desene în cretă în 1988, înainte de răsturnarea regimului Ceaușescu. Primul tablou l-am primit în toamna anului 1988, când am vizitat-o pe Alina după absolvirea liceului. Era cea mai bună prietenă a mea din Timișoara, cu care corespondam de cănd mi-am parăsit oraşul natal.
Bucuria de a ne revedea ne-a făcut atunci să uităm pentru câteva zile de condițiile cumplite care dominau România. În ultimul an înainte de revoluție, care urma să aibă loc la Timișoara în decembrie 1989, criza sistemului comunist atinsese apogeul. Nu se mai găsea nimic în comerț, aprovizionarea cu bunuri de uz zilnic se făcea „pe sub mănă”, prin schimb. Dacă chiar era ceva de vânzare, se forma imediat o coadă lungă în fața magazinului. Privind în urmă sunt încă impresionată de cât de mare a fost ospitalitatea cu care m-au primit prietenii mei în plină sărăcie. Familia Alinei a împărțit rațiile alimentare cu mine. Mama ei, Gabriela, m-a servit pe mine, oaspetele din vest, cu cele mai delicioase feluri de mâncare. M-am simțit vinovată știind că, în timpul vizitei mele scurte, ei consumă mâncarea raționată pentru o lună întreagă. Când mi-am luat rămas bunmi-au mai și dăruit aceast minunat desen. A fost înfășurat cu grijă, ascuns între haine, astfel încât să poată fi transportat clandestin peste frontieră.
Astăzi tabloul împodobește sufrageria noastră, fiind zilnic prezent. Privirea este atrasă către centrul Pieții Unirii, către catedrala și coloana de ciumă care strălucesc în tonuri calde de galben-portocaliu. Celelalte clădiri sunt doar schițate, fapt care subliniază mesajul central al imaginii. Persoanele și trăsurile în nuanțe de maro discret participă doar ca figuranții unui spectacol special. În spatele catedralei arzănde în galben-portocaliu se apropie furtuna care contrastează cromatic printr-un puternic albastru-verzui. E ca un semnal care prevestește furtuna. Mesajul este foarte clar: în vechea și venerabila Timișoară, reprezentată simbolic de Piața Unirii, se pune ceva la cale! Oare artistul Pompiliu a avut presimțirea că regimul Ceaușescu este în cădere? El a creat în 1988 o serie întreagă de tablouri în diferite dimensiuni, dar cu același subiect, piața catedralei în atmosferă de furtună flagrantă/ iminentă. Nu eram încă conștientă de dimensiunea istorico-politică a lucrărilor.
Un an mai târziu, dictatura Ceaușescu a fost răsturnată la Timișoara. Zeci de mii de oameni au manifestat în fața operei și în alte locuri din oraș. 1104 de persoane au plătit cu viața lor, alte mii au fost rănite când trupele armate au încercat să suprime protestul. Pompiliu Alămorean a jucat un rol important la Revoluția de la Timișoara și ulterior a devenit primul primar al orașului liber.
Am vizitat orașul meu natal abia zece ani mai târziu. Între timp viața mea se schimbase foarte mult. Doi dintre copiii mei, cărora am vrut să le arăt locul meu de baștină, m-au însoțit. Bineînțeles că i-am vizitat cu ei și pe părinții Alinei. Atunci, în 1999, am primit cadou al doile tablou, care acum se afla în biroul meu. Privitorul are o perspectivă de ansamblu. Catedrala strălucește în același galben-portocaliu cald în partea dreaptă a imaginii. În spatele siluetelor lungi de palate, subliniate de dimesiunea lată, se văd nori negri de ploaie. Aceeași atmosferă ca înainte de furtună ca în prima imagine, doar dintr-un unghi diferit. Pentru mine noua perspectivă reflectă relația mea schimbată față de Timișoara. Distanța terestră pănă la orașul copilăriei mele a crescut, dar legătura emoțională cu fostul meu oraș natal este încă la fel de puternică ca în trecut. Între timp Timișoara a devenit o metropolă europeană. Regret că Pompiliu Alămorean, primul primar al Timișoarei libere, nu mai este printre noi ca saibă parte de această bucurie. Mă bucură nespus însă că spiritul de liberate și cosmopolitismul, pentru care el și mulți alții au luptat, vor rămăne prezente în Timișoara.
Tablou 1
Privirea este atrasă către centrul Pieții Unirii, către catedrala și coloana de ciumă care strălucesc în tonuri calde de galben-portocaliu.
Tablou 2
Oare artistul Pompiliu a avut presimțirea că regimul Ceaușescu este în cădere?