top of page

Eine Burg im Spiel der Könige


Wie vermittelt man Geschichte so, dass sie nicht nur von allen verstanden wird, sondern auch Spass macht? Das ist eine Frage, die ich mir schon lange stelle. Lasst uns am Anfang schon mal Dinge ausschließen, die ein zart sprießendes Interesse für unsere Vergangenheit im Keim ersticken könnten: eine endlose Aneinanderreihung von Jahreszahlen und Fakten und ein anstrengendes Faible für zahllose Details, die man ohne weiteres bei Bedarf nachschlagen kann, Google sei Dank. Mit der nachfolgenden Geschichte wird ein Text präsentiert, der Geschichte unterhaltsam und fundiert darstellt.

(→Video )

Abbildung: Fenster zum Isabella-Balkon in der Burgruine Schoimosch


Schoimosch als Schauplatz im ungarischen "Game of Thrones" der Renaissancezeit


Wir begeben uns diesmal an einen Ort, der von München aus gesehen weit abseits, scheinbar am Ende der Welt liegt. Man muss nur knapp 1.000 km in südöstliche Richtung fahren, dann kommt man nach Rumänien, wo am Fuß der Westkarpaten auf einer Anhöhe am nördlichen Ufer des Flusses Marosch von weitem sichtbar eine Ruine liegt. Wie eine Kirsche auf der Torte thronte die einst mächtige Burg Schoimosch 252m hoch auf felsigem Gestein und überwachte scheinbar uneinnehmbar das ganze Marosch Tal, das von jeher einen wichtigen Verbindungsweg nach Siebenbürgen, rumänisch Transsilvanien genannt, darstellte. Die Burgruine ist heute ein beliebtes Ausflugsziel für Wanderer, die bereit sind ein wenig ins Schwitzen zu kommen, denn man muss das Auto am Fuß des Hügels stehen lassen und klettert den steilen Felsen förmlich hoch, rutschfestes Schuhwerk vorausgesetzt.


Zahlreiche Besucher kommen und schauen sich um, doch die wenigsten wissen, was es mit diesen scheinbar hingeworfenen Mauerresten auf sich hat. Auch ich selbst bin seit meiner Kindheit den steinigen Weg unzählige Male hochgestiegen ohne genau zu wissen, wie geschichtsträchtig der Boden ist, auf dem ich vorsichtig das Gleichgewicht hielt, um nicht auszurutschen. Schließlich wollte ich es genauer wissen und stieß auf eine Geschichte, die das Zeug zum Historienkrimi hat. Darin gibt es rivalisierende Könige, schöne Prinzessinnen, verschmähte Liebe, Intrigen, Verrat, ja sogar Meuchelmord.


Zu den Besitzern der Burg Schoimosch gehören seit ihrer Errichtung im 13. Jhd. im Mittelalter die prominentesten und mächtigsten Herrscher im osteuropäischen Raum wie z.B Karl Robert von Anjou (ab 1315), König Wladislaus von Polen und Ungarn (1440-1444), Johann Hunyadi (ab 1446), oder sein Sohn Matthias Corvinus.


Für das historische "Game of Thrones", das ich hier erzählen möchte, nehme ich euch aber auf eine Zeitreise mit, die uns in die spannende Zeit führt, in der sich der Umbruch vom Mittelalter in die Neuzeit schon vollzogen hat, nämlich ins 16.Jahrhundert, in die Epoche der Hochrenaissance.


Die europäische historische Bühne in der ersten Hälfte des 16. Jhd. mutet wie das Brett eines Schachspiels an. Es gibt verschiedene Akteure, die wie Figuren des Spiels der Könige auf einem weiten Terrain platziert sind, das von Spanien bis ins heutige Rumänien und auf den Balkan reicht.


Das alles überstrahlende und beherrschen wollende Geschlecht der damaligen Zeit sind die Habsburger, die in Karl V einen Kaiser haben, der von Spanien aus in ganz Europa seine dynastischen Fäden zieht. Seinem Bruder Ferdinand I, der Kaiser Karl in Abwesenheit vertreten sollte, war laut Erbvertrag der Herrschaftsbereich im Osten zugedacht, das Erzherzogtum Österreich, das Königreich Böhmen und das Königreich Ungarn. Ich nenne ihn den weißen König in unserem Schachspiel. Er war schon früh mit seiner weißen Königin verheiratet worden, mit Anna von Ungarn und Böhmen, die als Königstochter eine der besten Partien Europas gewesen war.


Und hier nimmt das Verhängnis seinen Lauf, denn in Ungarn taucht ein mächtiger Gegenspieler auf. Der Herrscher Siebenbürgens namens Johann Zapolya, schafft es einen großen Teil des ungarischen Hochadels, der den "Spanier" Ferdinand nicht akzeptiert, auf seine Seite zu ziehen und lässt sich selbst zum König wählen. Zapolya war einst selbst zweimal am ungarischen Königshof erschienen und hatte um die Hand der schönen Prinzessin Anna von Ungarn angehalten, einmal das Land sogar mit seinen Kämpfern vor türkischer Bedrohung gerettet. Vergebens! Der weiße König Ferdinand bekam die begehrte Frau und Erbin, der nicht ebenbürtige Woiwode von Siebenbürgen ging leer aus und wird vor Ärger im Spiel zum schwarzen König. Das Land Ungarn ist geteilt.


Zwar sieht es zunächst so aus, als hätte König Ferdinand I, mit seinem kaiserlichen Bruder im Hintergrund die besseren Karten, doch dann taucht eine große Macht auf dem Balkan auf, die so unbezwingbar ist, dass sie das Blatt zu Gunsten von Johann Zapolya, des schwarzen Königs wendet. Sultan Süleyman der Prächtige fällt mit 100.000 osmanischen Soldaten in Ungarn ein, besetzt die Hauptstadt Buda und belagert sogar Wien. Auch wenn die Eroberung des “goldenen Apfels”, wie Wien von den Osmanen genannt wurde, nicht gelingt, die Türken waren nach Ungarn gekommen um zu bleiben und stellen eine dritte Macht im Land dar, das fortan aus dem königlichen, westlichen Teil Ferdinands besteht, dem mittleren osmanischen Hohheitsbereich und dem Machtbereich Zapolyas in Siebenbürgen, der als Vasall Süleymanns Autonomie durch Tributzahlungen erkauft.


Doch das Spiel der Könige hat gerade erst angefangen. Bald wird eine weitere Figur aktiv zwischen den kriegsmüden Parteien. Bruder Georg, der spätere Kardinal Martinuzzi, ein Mann der Kirche, zuerst Bischof von Großwardein, dann von Csanad und alter Weggefährte Zapolyas, tritt wie ein Läufer im Schachspiel als Verhandlungsführer und Diplomat auf und schafft es, dass Ferdinand im Vertrag von Großwardein 1538 den "schwarzen König" anerkennt zum Preis dass dieser, unverheiratet und ohne Erben ihm nach seinem Tod sein Reich vererbt.


Es scheint ein guter Deal zu sein für beide, Ferdinand und Johann, ein Königreich verliehen auf Lebenszeit, danach kommt der alte Rivale und seine Nachkommen zum Zug. Doch der Regisseur des großen Ungarn-Epos lässt seine Protagonisten nicht zu Ruhe kommen. Im Jahr 1539 geschieht etwas, womit wohl keiner mehr gerechnet hatte. Der inzwischen schon über 50-jährige Johann Zapolya heiratet Isabella Jagiellonica, 20-jährig, den Bildern nach zu urteilen wunderschön und Tochter des polnischen Königs, die somit zur schwarzen ungarischen Königin avanciert. Ich stelle mir die kurze Ehe der beiden als große Liebesgeschichte und absoluten Game Changer vor. Eineinhalb Jahre nach der Hochzeit geschieht dann das absolute Wunder, ihr Sohn Johann Sigismund kommt zur Welt. Wir haben also einen kleinen schwarzen Prinzen. Zwei Wochen nach dessen Geburt stirbt Johann Zapolya, schon auf dem Totenbett setzt er seinen neugeborenen Sohn als Erben ein und annulliert somit den von Martinuzzi mühsam geschmiedeten Vertrag von Großwardein. Vorhang fällt, Fortsetzung folgt in der zweiten Staffel.


Burg Falkenstein, denn so lautet der deutsche Name von Schoimosch, wird zum wichtigen Schauplatz im weiteren Kampf um den ungarischen Thron. Wie eine Daenerys Targaryen auf Burg Drachenstein residiert die junge Witwe Isabella dort seit dem Jahr 1541. Statt Drachenkinder hat sie ihren kleinen Sohn Johann Sigismund, fest entschlossen ihm das ganze Erbe von Johann Zapolya zu sichern. Aber sie ist auch eine schöne junge Frau, hält prunkvoll Hof, feiert und repräsentiert. Isabella hat ihre Gemächer in dem Frauentrakt von Falkenstein, selbst in der Ruine kann man noch die Überreste ihres Renaissance Palastes erkennen, dem ein Balkon vorgebaut war. Er wird heute noch in den Informationen zu Schoimosch als Isabella-Balkon bezeichnet.


Doch die junge Königswitwe umgibt sich nicht nur mit Prunk und Verschwendung, sie schart auch ihre Berater und Vertraute um sich.

Da ist immer noch der alte Berater Georg Martinuzzi, der Vormund von Sigismund ist und faktisch die Regierungsgeschäfte führt. Er betrachtet das leichtlebige Treiben auf Falkenstein mit Sorge. im Hintergrund unterhält er diplomatische Beziehungen zu allen Parteien, schmiedet Bündnisse, taktiert.

Da sind die osmanischen Besatzer, eigentlich "Beschützer" Isabellas und des jungen unmündigen Johann Sigismunds, doch mächtiger denn je und damit auch bedrohlich und unberechenbar. Süleyman der Prächtige schickt einen neuen General als Läufer ins Spiel: den ehrgeizigen Sokollu Mehmed Pascha, einen seiner Familie entrissenen ehemaligen Christen aus Bosnien, der aufgrund seiner außergewöhnlichen Begabung in Istanbul die Palastschule besucht hat und nun hungrig nach Eroberungen und militärischem Erfolg ist. Er fegt mit seinen Truppen 1551 wie ein Sturm durchs Banat und erobert eine Festung nach der anderen.


Spätestens jetzt wird dem "Team Zapolya" klar, dass es die Geister, die es rief, nun nicht mehr los wird. Martinuzzi kontaktiert die Habsburger, genauer gesagt den weißen König Ferdinand, der seit 1530 auch die römisch-deutsche Krone trägt und bietet ihm einen neuen Deal an. Während Mehmed Pascha schon vor Lippa steht und die Festung heiß umkämpft wird, bietet Martinuzzi an, dass Isabella aufgibt und ihre Rechte auf den Thron abgibt. Im Gegenzug wird in guter habsburgischer Tradition eine Heiratsverbindung geschmiedet. Johann Sigismund, der Erbe Siebenbürgens wird mit der Tochter des römisch-deutschen Königs also Ferdinands, verlobt. In höchster Not und vor dem Hintergrund der akuten osmanischen Bedrohung reichen sich die schwarze Witwe und der weiße König also im übertragenen Sinn die Hand. Der eigentliche Gewinner scheint Martinuzzi selbst, der Architekt des Bündnisses zu sein. Er steigt in höchste Kirchenämter auf, wird Erzbischof von Esztergom, schließlich sogar Kardinal.


Doch Kardinal Martinuzzi spielt ein doppeltes Spiel. Er führt auch Geheimverhandlungen mit dem Sultan, zahlt Tribut. Möchte er dadurch Zeit gewinnen und die Türken zu Ferdinands Gunsten aufhalten oder verfolgt er andere, eigene Interessen?

In Lippa schafft es derweil der habsburgische Kommandant Giovanni Battista Castaldo (neue Figur, weißer Springer auf weißem Pferd) die Türken zumindest eine Weile in Schach zu halten. Das Wasser steht den Kaiserlichen jedoch bis zum Hals, der osmanische Feind ist zu mächtig. In dieser dramatischen Situation erfährt Castaldo von Martinuzzis geheimem Pakt mit dem Feind. Er beschuldigt ihn Konig Ferdinand gegenüber des Hochverrats und bittet ihn um freie Hand ihn auszuschalten. Kardinal Georg Martinuzzi hat zu hoch gepokert. Er wird Ende 1551 auf Schloss Winzendorf von einem Meuchelmörder attackiert und als der 67-Jährige Gegenwehr leistet von der Garde Castaldos erstochen.


Um das Drama auf die Spitze zu treiben fällt Lippa und wird von Mehmed Pascha dauerhaft eingenommen. Der Sturm der Osmanen richtet sich nun gegen die am anderen Ufer der Marosch liegende Burg Schoimosch, unser "Drachenstein". Doch Falkenstein hält sich, ist geschützt durch den unüberwindbaren Fluß, unbezwingbar, so dass Isabella Zapolya in letzter Minute die Burg verlassen und mit ihrem Hofstaat nach Polen in ihre alte Heimat fliehen kann.


Epilog


Isabella Zapoya die ihr ganzes Leben lang darum weiter kämpft ihrem Sohn den ungarischen Thron zu sichern, hat schließlich Erfolg. Nach Verhandlungen mit Frankreich, den Osmanen und dem ungarischen Adel kehrt sie 1556 mit Johann Sigismund nach Siebenbürgen zurück, der dort zum ungarischen König gewählt wird. Als türkischer Vasall erkauft sich der neue Herrscher Ungarns durch Tributzahlungen Autonomie.


König Ferdinand I, der inzwischen sogar Kaiser geworden war, verzichtet 1562 auf Siebenbürgen.


Mehmed Pascha erobert für seinen Sultan Süleyman weitere Landstriche. Im Banat fällt 1552 auch die Festung Temeswar, die der kaiserliche Kommandant Stefan Lossonczy bis zuletzt verteidigt hatte.


Sokollu Mehmet Pascha legt eine beispiellose Karriere im Dienst der Osmanen hin und kommt bei der hohen Pforte in höchste Ämter und Würden, wird schließlich sogar Großwesir was ihn aber nicht vor einem gewaltsamen Tod schützt. 1579 wird er durch einen Derwisch ermordet.


Burg Falkenstein wird schließlich doch noch von den Türken erobert und bleibt wie das ganze Banat mit seiner Hauptstadt Temeswar ca.160 Jahre lang unter der Herrschaft des Halbmonds. Bis schließlich ein anderer Habsburger Kaiser mit dem genialen Feldherrn Prinz Eugen von Savoyen es schafft, die Türken zu besiegen. Doch das ist eine andere Geschichte.


Abbildung: Burgruine Schoimosch über dem Maroschtal



O cetate în jocul regilor:

Şoimoş ca scenă în "Jocul tronurilor" maghiar din perioada Renașterii.


Cum să povestești istoria în așa fel încât să fie nu numai înțeleasă de toată lumea, ci să fie şi distractivă? Aceasta este o întrebare pe care mi-o pun de mult timp. Încă de la început aş vrea să renunț la informațiile care ar putea diminua interesul asupra fascinantului nostru trecut istoric n-aş vrea să înşir date și fapte fără sfîrşit sau să enumăr detalii lipsite de importanță, pe care cineva le poate căuta cu ușurință, dacă este curios, pe Google.


Haideţi să mergem de data aceasta într-un loc care, privit din München, este situat departe, aparent la sfârșitul lumii. Trebuie doar să parcurgem aproximativ 1.000 km în direcția sud-est, pînă în România, unde pe un deal la poalele Carpaților Occidentali, pe malul nordic al râului Mureş, se poate admira o ruină încărcată de istorie: Castelul Șoimoș. Ca o cireaşă pe tort, castelul a fost ridicat la o înălțime de 252 m pe o piatră stâncoasă și a monitorizat, se pare, întreaga vale a Mureşului, care a reprezentat dintotdeauna o cale importantă de transport în Transilvania. Ruinele cetății sunt acum o destinație atractivă şi mult frecventată de către excursioniștii care sunt pregătiți să depună efort fizic, deoarece maşina trebuie lăsată la poalele dealului. Cine vrea să ajungă în vârful stâncii abrupte are nevoie de condiție fizică bună si de pantofi antiderapanti. Numeroși vizitatori ajung la ruina Şoimoş și privesc în jur, dar foarte puțini știu ce istorie şi ce povestiri sunt ascunse în aceste resturi de fortificație. Eu însămi am urcat pe cărarea pietroasă de nenumărate ori încă din copilărie, fără să știu exact cât de plin de istorie este pământul pe care trebuia să îmi păstrez cu atenție echilibrul pentru a nu aluneca. La un moment dat am vrut să aflu mai multe despre istoria locului și am dat peste o poveste care are toate ingredientele necesare pentru un thriller istoric. În ea există regi rivali, prințese frumoase, dragoste respinsă, intrigă, trădare, chiar asasinate.


De când a fost construită în Evul Mediu în secolul al XIII-lea, proprietarii cetății Șoimoș au fost mereu unii dintre cei mai proeminenți și puternici conducători din Europa de Est. Printre aceștia se numără nume precum Karl Robert von Anjou, regele Wladislaus al Poloniei și Ungariei, Iancu de Hunedoara, sau Matei Corvin.

Pentru „Jocul Tronurilor” istoric, pe care aș vrea să vi-l spun eu aici, vă voi duce într-o călătorie în timp în care vom ajunge la momentul palpitant de tranziție de la Evul Mediu la Epoca Modernă.


Scena europeană din prima jumătate a secolului al XVI-lea arată ca tabla unui joc de șah. Avem diverse personalități istorice care, ca figurile din jocul regilor, sunt aşezate pe un teren larg care se întinde din Spania până în România de azi și trece mai departe peste Balcani.

Familia cea mai impunătoare și dornică să domine pe scena politică europeană în acele timpuri a fost cea a habsburgilor, care îl aveau ca împărat pe Carol al V-lea, cel ce și-a răspândit vița nobilă din Spania în toată Europa. Potrivit tratatului de moștenire fratele său Ferdinand I, care trebuia să-l reprezinte pe împăratul Carol în absență, urma să conducă în est Arhiducatul Austriei, Regatul Boemiei și Regatul Ungariei. Îl voi numi „regele alb” în jocul nostru de șah. S-a căsătorit devreme cu „regina sa albă”, Anna a Ungariei și a Boemiei. Ca fiică de rege ea a fost una dintre cele mai bune partide din Europa la vremea respectivă.


Prin aceasta uniune se deschide drumul mai multor destine greu încercate de soartă și istorie. În Ungaria apare un adversar puternic: conducătorul Transilvaniei Ioan Zapolya. Acesta reușește să atragă de partea sa o mare parte din nobilimea maghiară care nu-l acceptase pe „spaniolul” Ferdinand, și se lasă ales rege. Zapolya mai apăruse în trecut de două ori la curtea regală maghiară și ceruse mâna frumoasei prințese Anna. Odată chiar s-a remarcat într-o luptă de apărare împotriva turcilor, din care el și luptărorii săi au ieșit triumfători. Degeaba! „Regele alb” Ferdinand a primit mâna mult râvnitei moștenitoare, voievodul Transilvaniei, care nu era egal, a plecat cu mâinile goale și a devenit „regele negru” (de mânie). Țara Ungară era împărțită în acel moment în doua părți.


La început regele Ferdinand I, avându-l în spate pe fratele său, Împăratul, pare că are cărțile mai bune, dar apoi apare o mare putere în Balcani, care este atât de glorioasă încât va întoarce roata norocului în favoarea lui Ioan Zapolya. În fruntea a 100.000 de soldați otomani sultanul Suleyman Magnificul invadează Ungaria, ocupă capitala Buda și asediază chiar și Viena. Chiar dacă cucerirea „mărului de aur“ nu le reușește pe deplin, turcii au venit în Ungaria ca să rămână și să reprezinte o a treia putere în stat, care de atunci încolo va fi format din partea regală, vestică a lui Ferdinand, suveranitatea centrală otomană și zona lui Zapolya în Transilvania. Acesta, ca vasal turcesc, şi-a cumpărat autonomia de la Süleymann prin plăți de tribut.

Dar jocul celor doi regi abia acum a început. O altă figură devine în curând activă printre partidele obosite de acum de război. Fratele Georg, viitorul cardinal Martinuzzi, un om al Bisericii şi bătrân tovarăș de-al lui Zapolya, acționează ca „nebun-ul” în jocul de șah, evidențiindu-se ca bun negociator și diplomat. El are initiativa pentru un tratat de pace: prin Tratatul de la Oradea din 1538 „regele alb” Ferdinand îl acceptă pe „regele negru” pe tronul Ungariei. În schimb, acesta, nefiind căsătorit și neavând nici un moștenitor, îi va lăsa lui Ferdinand regatul Ungariei ca mostenire după moartea sa.


Pare o afacere bună pentru ambii regi de pe tabla noastră de joc, Ioan primește un împrumut pe viață, regatul Ungar, care se va întoarce într-un final la Ferdinand prin descendenții săi. Regizorul marii epopei maghiare are însă alte planuri cu „jucatorii” noștri. În anul 1539 se întâmplă ceva la care nimeni nu se mai aștepta, Ioan Zapolya, acum în vârstă de peste 50 de ani, se căsătorește cu fiica regelui polonez, frumoasa Isabella Jagiellonica, în vârstă de 20 de ani și,care devine astfel “regina neagră“ a Ungariei. Îmi imaginez căsătoria scurtă a celor doi ca pe o mare poveste de dragoste și, în același timp, ca pe o mișcare radicală pe tabla de șah. La un an și jumătate după nuntă se întâmplă un miracol încă și mai mare: se naște Johann Sigismund, fiul lui Ioan Zapolya și a tinerei lui soții. Deci avem acum și un mic „prinț negru“. La două săptămâni de la naștere, Ioan Zapolya moare și pe patul de moarte îl numește moștenitor pe fiului său nou-născut, încălcând astfel înțelegerea de la Oradea. Cortina cade, piesa va fi continuată în într-o scenă secundară.


Cetatea Falkenstein (ro: piatra șoimului), numele german al cetății Şoimoş, va deveni o scenă importantă în lupta pentru tronul Ungariei. Tânăra văduvă Isabella a locuit ca o Danaeris Targaryen la Castelul Drachenstein (ro: piatra balaurilor) din anul 1541. În loc de balauri, l-a avut pe fiul ei mic Johann Sigismund, hotărâtă să vegheze asupra moșteniri lăsată de Ioan Zapolya pe patul de moarte fiului ei Johann Sigismund. Dar să nu uităm că ea era, de asemenea, o tânără frumoasă, care ține în mod generos curte, sărbătorește și reprezintă interesele prințului. Isabella își are apartamentele în aripa cetății din Şoimoş rezervată femeilor, chiar și în ruine puteți vedea rămășițele palatului ei renascentist, cu un balcon construit în fața sa. În informațiile despre Şoimoş se face referire și astăzi la balconul Isabella.

Dar tânăra văduvă nu își petrece timpul numai cu petreceri şi chefuri extravagante, ci şi adună în jurul său sfetnici de încredere.



De exemplu pe bătrânul consilier Georg Martinuzzi, care este tutorele lui Sigismund și conduce de facto regatul. Uitându-se cu îngrijorare la ceea ce se întâmplă în cetatea Falkenstein, el menține relațiile diplomatice cu toţi principii (toate fracţiunile), încheie alianțe și măsoară pulsul Europei.

Ocupanții otomani, „ocrotitorii” Isabelei și ai tânărului minor Johann Sigismund, sunt mai puternici ca niciodată și, prin urmare, amenințători și imprevizibili. Suleyman Magnificul trimite un nou general în joc ca “nebun“: ambițiosul Mehmed Pascha, un fost creștin din Bosnia care a fost smuls din familie și care, datorită abilităților sale extraordinare , a frecventat școala palatului din Istanbul și acum este hotărât să învingă. În 1551 străbate Banatul cu trupele sale ca o furtună și cucerește cetate după cetate.


Acum pentru „echipa Zapolya“ devine clar că nu mai pot scăpa de spiritele pe care le-a invocat în trecut. Martinuzzi cere sprijinul Habsburgilor, mai exact „ regelui alb” Ferdinand, care din 1530 poartă și coroana romano-germană și îi oferă o nouă înțelegere. În timp ce Mehmed Pascha se afla deja la porțile Lipovei și revendica cetatea, Martinuzzi se oferă să o convingă pe Isabella să renunțe la tron și să cedeze drepturile asupra Ungariei. Totul în schimbul unei alianțe prin căsătorie, în acord cu buna tradiție habsburgica. Johann Sigismund, moștenitorul Transilvaniei și fiul lui Ioan Zapolya, este logodit cu fiica regelui romano-german, Ferdinand. Aflându-se la ananghie și conștientizând că aceasta le este unica salvare în fața amenințării otomane, „văduva neagră“ și „regele alb“ îşi întind în sens figurat mâinile. Însă adevăratul mare câștigător pare a fi Martinuzzi, arhitectul acestei alianțe. El se ridică în cele mai înalte funcții bisericești, devine arhiepiscop de Esztergom, ajungând chiar cardinal. Dar cardinalul Martinuzzi joacă un joc dublu. În secret negociază cu sultanul şi îi plătește tribut. Vrea doar să câștige timp și să-i oprească pe turci pentru a-l proteja pe Ferdinand sau urmărește alte interese proprii?


La Lipova, comandantul habsburgic Giovanni Battista Castaldo (o nouă figură pe scena istoriei, cavaler alb pe un cal alb) reușește să țină turcii sub control cel puțin o vreme. Cu toate acestea, situația familiei regale este foarte incertă, inamicul otoman este prea puternic. Castaldo află despre pactul secret al lui Martinuzzi cu inamicul și îl acuză în fața regelui Ferdinand de înaltă trădare și îi cere permisiunea ca săîl elimine. Cardinalul Georg Martinuzzi a pariat prea sus. Este atacat pe 17 decembrie 1551 la castelul Winzendorf în Transilvania. Deși luptă cu înfrigurare ca să își salveze viața, este înjunghiat mortal de gardienii lui Castaldo.

Pentru a duce drama la sfârşit, Lipova capitulează și este ocupată definitiv de Mehmed Pascha. Furtuna otomană se îndreptă acuma împotriva cetății Şoimoş, situată pe celălalt mal al Mureşului. Dar Falkensteinul rezistă, este protejat de râul insurmontabil și invincibil, astfel încât Isabella Zapolya poate părăsi cetatea în ultimul moment şi se refugiază cu curtea sa la familia ei, în curtea regală a Poloniei.


Epilog


Isabella Zapoya, care s-a luptat toată viața pentru a-i asigura fiului ei tronul ungar, a reușit în cele din urmă. După negociericu Franța, cu otomanii și nobilimea maghiară, ea s-a întors în Transilvania în 1556 cu Johann Sigismund, care a fost ales acolo rege al Ungariei. Ca vasal turcesc, noul conducător al Ungariei și-a cumpărat autonomia plătind tribut Otomanilor.


Regele Ferdinand I, care între timp devenise chiar împărat, a renunțat la Transilvania în 1562.


Mehmed Pascha a cucerit foarte multe cetăți şi regiuni pentru sultanul său Suleyman. Cetatea Timișoarei, pe care comandantul imperial Stefan Lossonczy o apărase până la capăt, a capitulat cu întreg Banatul în 1552.


Mehmet îşi făurește o carieră fără precedent în slujba otomanilor și ajunge la cele mai înalte funcții şi onoruri la "înaltă poartă". Dar toate acestea nu-l protejează de o moarte violentă, fiind ucis de un derviș în 1579.


Cetatea Şoimoş/ Falkenstein este în cele din urmă cucerită de turci și, la fel ca întregul Banat cu capitala sa Timișoara, rămâne sub stăpânirea semilunii pentru aproximativ 150 de ani, când, în sfârșit, un alt împărat habsburgic și generalul lui genial Eugen de Savoia reușesc să-i învingă pe turci. Dar aceasta este o altă poveste...


(→Video )

1 Comment


Auf eine Reise wie im Märchen führen uns Astrid und Hans sprachlich und präsentationstechnisch in die reale Geschichte des Banats.

Like
bottom of page